Monitorul Oficial nr. 180 din 20.03.2012 a publicat Legea 27/2012
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 15/1968 — Codul penal al
României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Această lege
modifică reglementările uneia dintre cele mai importante cauze de
înlăturare a răspunderii penale şi a executării pedepsei: prescripţia.
Până în prezent, dispoziţiile art 121 alin. (2) şi art. 125 alin. (2) din Codul penal declarau imprescriptibile doar infracţiunile contra păcii şi omenirii.
Această prevedere fusese reluată, fară modificări de substanţă, şi în
textul noului Cod penal, adoptat prin Legea nr. 286/2009, respectiv la
art. 153 alin. (2) si art. 161 alin. (2), care dispuneau că prescripţia
înlătură răspunderea penală sau executarea pedepsei doar în cazul
infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război. Pentru toate
celelalte infracţiuni (inclusiv cele de omor sau care au ca urmare
moartea victimei) prescripţia înlătura răspunderea penală.
În vechea reglementare, cel mai mare termen de prescripţie era de 15
ani, la care se adauga prescripţia specială: „prescripţia înlătură
răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de
prescripţie … este depăşit cu încă jumătate”. Astfel, o infracţiune
pentru care pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoare mai mare
de 15 ani, respectiv 20 de ani, se prescra în maxim 22,5 ani de la data
săvârşirii sale. În cazul executării pedepsei, cel mai mare termen de
prescripţie era de 20 de ani pentru condamnările la detenţiunea pe viaţă
sau la închisoare mai mult de 15 ani.
Legea 27/2012 elimină prescripţia răspunderii penale în cazul infracţiunii de omor comisă cu intenţie (directă sau
indirectă) în varianta simplă şi în formele sale agravate şi în cazul
infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare moartea victimei.
Legiuitorul a urmărit, la elaborarea legii, corelarea normelor penale
române cu cele din alte state europene. De exemplu, Parlamentul suedez a
eliminat prescripţia pentru infracţiunile grave (inclusiv cele de omor)
în anul 2010. Toate aceste infracţiuni, pentru care termenul de
prescripţie nu era împlinit la data adoptării legii, pot fi anchetate şi
judecate oricând in viitor, iar vinovaţii pot fi oricând pedepsiţi. De
altfel, infracţiunea de omor este imprescriptibilă şi în alte ţări
europene precum Austria, Cehia, Cipru Danemarca, Estonia, Finlanda,
Germania, Irlanda, Italia, Malta Marea Britanie, Olanda, dar şi în ţări
non-europene precum Canada, Japonia şi SUA.
Imprescriptibiltatea este prevăzută şi pentru infracţiunile de omor
şi cele intenţionate urmate de moartea victimei pentru care nu s-a
împlinit termenul de prescripţie la data intrării în vigoare a noilor
reglementări. CEDO a stabilit, în jurisprudenţa sa, în cazuri similare,
că acesta nu este un caz de retroactivitate, retroactivitatea fiind
interzisă sub două aspecte: 1. ca instanţa să nu pedepsească pe cineva
pentru o faptă care nu era infracţiune şi nu era pedepsită la data când a
fost comisă şi 2. instanţa să nu aplice unei persoane o pedeapsă mai
mare ca cea prevăzuta de lege la data comiterii infracţiunii. Or, legea
nu introduce acum infracţiunea de omor (omorul a fost mereu o
infracţiune pedepsită de lege) şi nici nu măreşte sau agravează pedeapsa
pentru omor.
În concluzie, prelungirea sau înlăturarea termenelor de prescripţie,
câtă vreme nu s-au împlinit, este posibilă şi se întemeiază pe obligaţia
legală a autorului infracţiunii de a răspunde, oricând, pentru
consecinţele faptei sale.
Legea 27/2012 este un act de „activitate” a legii, în sensul că
aceasta se aplică şi consecinţelor juridice ale unui fapt trecut, dacă
nu s-au epuizat complet şi îşi produc încă efectul, fiind în curs, la
data intrării ei în vigoare. În cazul infractiunii de omor, chiar dacă
fapta (omorul) a fost comisă înainte de noua lege, consecinţele juridice
ale acestei fapte (care constau în atragerea răspunderii penale a
autorului) se produc şi există pe toată durata decât o măsură iluzorie
de protecţie a valorilor sociale, respectiv a vieţii umane, a ideii de
justiţie şi a încrederii in justiţie.
În final, noua lege completează şi textele care prevăd
imprescriptibilitatea infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de
război, prin introducerea sintagmei “indi ferent de data la care au
fost comise, pentru punerea acestuia în acord cu textul art. I al
Convenţiei ONU asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a
crimelor împotriva umanităţii.
vineri, 27 iulie 2012
joi, 19 iulie 2012
Ghid practic pentru divort
1.
Notiuni
v Divortul – un moment dificil
Divortul este un moment dificil in viata unui om, un moment de rascruce care cu greu poate fi trecut. De aceea este important sa se reflecteze adanc inainte de a lua o astfel de decizie si numai in cazul in care nu mai exista nici o cale de a restabili echilibrul si armonia in cadrul mariajului, este indicat sa se recurga la desfacerea casatoriei.
Asa
cum incheierea casatoriei se pronunta numai prin acordul partilor, asa se face
ca si pentru desfacerea casatoriei este nevoie de exprimarea dorintei oricarui
sot, fiecare sot avand dreptul sa solicite acest lucru. Asa se face ca un divort se poate pronunta:
fara a se
stabili o culpa, atunci cand se desfasoara procedura simplificata a divortului
prin acord, prin cererea ambilor soti
din culpa exclusiva a unuia dintre soti, la
cererea celuilalt sot
din culpa comuna, la cererea unuia dintre
soti
la cererea unuia dintre soti, dupa o separare
in fapt care a durat cel putin 2 ani
la cererea aceluia dintre soti a carui stare de sanatate face imposibila
continuarea casatoriei
v Motive de divort
Codul
Familiei prevede ca legamantul casatoriei se poate desface atunci cand datorita
unor motive
temeinice relatiile dintre soti sunt grav afectate iar
continuarea casatoriei nu mai este posibila.
Codul
Familiei nu specifica care sunt motivele
temeinice in baza carora se poate cere desfacerea casatoriei
prin divort,
cu exceptia celor prevazute de articolul 38, alineatul 2.
Experienta
practica judiciara a demonstrate ca cele
mai frecvente motive
de desfacere a
casatoriei sunt:
·
Infidelitatea
conjugala
·
Actele
violenta si injuriile grave
·
Parasirea
domiciliului conjugal de catre unul dintre soti
·
Viciul
betiei
·
Starea
sanatatii ce face imposibila continuarea casatoriei
·
Existenta
unor nepotriviri de ordin fizic ce afecteaza raporturile conjugale
v Tipuri de divort
I. Divort de comun acord
Divortul
de comun acords reprezinta varianta cea mai scurta, facila si eleganta modalitatea
de a incheia o casatorie.
Conditii ce trebuiesc
indeplinite pentru a putea divorta de comun acord:
Ø
pana
la data cererii de divort a trecut cel
putin 1 an de la data incheierii casatoriei;
Instanta
va respinge actiunea daca cerere de divort prin acordul
partilor se va introduce mai devreme de 1 an.
Ø
sa
nu existe copii minori rezultati din casatorie(nu dintr-o alta casatorie)
In
cazul divortului prin comun acord
nu se administreaza probe cu privire la motivele de divort,
nu se audiaza martori, casatoria se incheie fara a se stabili cui apartine culpa. Hotararea obtinuta prin pronuntarea divortului prin acordul partilor este
definitiva si irevocabila in ceea ce priveste solutia
divortului.
II. Divort din motive temeinice
Daca
divortul nu poate fi prin acordul comun al partilor, atunci unul dintre soti (reclamantul)
va inainta o cerere de divort
instantei competente impotriva celuilalt sot (parat). Paratul poate formula si
el cerere de divort.
Conditii
necesare pentru a se pronunta divortul din motive temeinice:
- Existenta unor motive temeinice
- Acestea sa fi vatamat grav raporturile dintre soti
- Continuarea casatorie sa nu fie posibila
II a. Divort din culpa comuna
In
cazul in care conditiile prevazute de Codul Familiei pentru divort prin acord
(de exemplu exista copii minori rezultati din casatorie) iar sotii sa fie de
acord asupra tuturor aspectelor importante incluse in cererea de divort, precum:
- Incredintare copii
- Nume dupa divort
- Pensie de intretinere
In
aceasta ipoteza, sotii vor putea cere desfacerea
casatoriei prin divort
din culpa comuna, si vor solicita ca probe, acte si un martor
comun.
II b. Divorta din culpa exclusiva a unuia dintre soti
In
situatia in care nu este posibil divortul
prin acord sau divortul
din culpa comuna, reclamantul va trebui sa dovedeasca cu probe
atat culpa paratului cat si faptul ca raporturile dintre soti sunt grav si
iremediabil vatamate iar continuarea casatoriei nu este posibila. In cazul divortului din culpa exclusiva
a unui sot se vor audia martori si se vor folosi ca probe inscrisuri sau alte
mijloace.
v Partajul bunurilor
Partajul
bunurilor comune obtinute in timpul casatoriei se poate face concomitent cu
divortul, daca cei doi soti solicita acest lucru. Partajul se poate realize insa si dupa obtinerea
hotararii de divort.
Cum se face impartirea?
Conform Art. 31 din Codul Familiei reprezinta bunuri proprii
ale fiecarui sot:
- bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei;
- bunurile dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune;
- bunurile de uz personal si cele destinate profesiunii unuia dintre soti;
- bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de investitii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri;
- indemnizatia de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei;
- valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare.
Impartirea bunurilor comune se va face prin intelgerea sotilor
sau, daca nu se intampla acest, prin hotarare judecatoreasca
pe baza dovezilor si a sustinerii punctelor de vedere ale celor doua parti. Instanta
va stabili astfel cota-parte a fiecarui sot proportional cu contributia sa la
dobandirea si conservarea bunurilor.
Important! In stabilirea aportului
fiecarui sot la dobandirea bunurilor se va lua in
considerare si munca femeii pentru cresterea copiilor si pentru ingrijirea
gospodariei.
Printre
probele folosite in procesul de
partaj, pot fi:
- contracte
- facturi, chitante, documente fiscale
- martori
2.
Legislatia
aplicabila
Principalele texte de lege care reglementeaza
divortul sunt Codul Civil si Codul Familiei.
Cele mai importante prevederi legate de divort se regasesc in Codul Civil, CARTEA II - Despre familie, Capitolul VII - Desfacerea casatoriei, Art. 373 si urmatoarele.
Cele mai importante prevederi legate de divort se regasesc in Codul Civil, CARTEA II - Despre familie, Capitolul VII - Desfacerea casatoriei, Art. 373 si urmatoarele.
3.
Intrebari
frecvente
Cat
costa un divort?
In
general, costurile unui divort sunt reprezentate de:
Ø Taxa
de
timbru divort - 39 lei
Ø Onorariu avocat
Daca divortul se realizeaza concomitant cu procesul
de partaj, se mai includ urmatoarele costuri:
ü Taxa timbru partaj
ü Costuri expertize partaj
ü Costuri de
legalizari judecatoresti, notariale (daca este cazul)
In general, onorariul avocatului variaza in
functie de complexitatea cazului.
Cat
dureaza un divort?
In
functie de complexitatea cazului dar si de tipul de divort (daca este prin
acordul partilor sau nu, daca divortul se judeca odata cu partajul sau nu,
s.a.), divortul se pronunta in medie
intre 2-6 luni, dar poate dura si mai mult in functie de instanta de judecata.
Daca
sotii se inteleg cu privire la impartirea bunurilor, judecarea partajului concomitent
cu divortul, adauga in genere doar 1-2 luni la termenul de finalizare al
procesului.
4.
Concluzii
Divortul
este un moment dificil in viata unui om, ce implica numeroase schimbari de
proportii majore. Deciziile care sunt
luate in acest moment vor avea impact asupra restul vietii, de aceea este
important sa aveti un specialist care va fie alaturi si care, pe baza
experientei, sa va indrume in cadrul acestui proces, pentru ca schimbarile ce vor urma divortului sa fie
in avantajul dumneavoastra.
Asistenta unui avocat pe parcursul procesului de
divort sau partaj, este mai mult decat
recomandata, acesta putand sa va ofere serviciile de specialitate necesare pentru
obtinerea unei hotarari de divort si de partaj in mod corect.
Ghid practic pentru Recunoastere/eliberare diploma de licenta Universitatea Spiru Haret
1. Notiuni
Care este nedreptatea?
Absolventiilor Universitatii Spiru Haret, promotiile 2008-2009, ai
programele ID si FR neacreditate de ministrul Educatiei la momentul respectiv,
doamna Ecaterina Andrnescu, nu li se recunoste examenul de licenta. In
conditiile in care in care intre acesti studenti si studentii programelor la zi
nu exista nici o diferenta in ceea ce priveste sustinerea examenului de licenta
este total discriminatorie nerecunoasterea diplomelor obtinute.
Problema ivita imbraca doua forme, in sensul ca exista
studenti care au sustinut examenul de licenta si au obtinut o diploma care sa
le ateste studiile, insa nu li se recunosc aceste diplome la locurile de munca,
nu li se permite continuarea studiilor si o alta categorie de studenti care au
sustinut exemenul de licenta, au primit o adeverinta de studii corespunzatoare,
insa li se refuza eliberarea unei diplome definitive care sa le recunoasca
calitatea de persoane licentiate.
Cine
sunt vinovatii?
In toata aceasta situatie, principalii vinovati sunt
Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, precum si
Universitatea Spiru Haret. Aceste institutii sunt vinovate in egala masura,
avand in vedere ca ambele cunosteau existenta lipsei acreditarilor si
autorizarilor necesare si nu au luat nicio masura pentru remedierea problemelor
create studentilor. Am putea chiar sa spunem ca Ministerul este in primul rand
vinovat pentru lipsa lui de diligenta in rezolvarea situatiei studentilor,
acesta sesizand numai existenta problemei si apoi devenind pasiv fata de
aceasta problema, desi trebuia sa ia masuripentru indreptarea situatiei si nu
sa astepte o solutionare de la sine a problemei.
A spune in acest moment unui masterand care isi
continua studiile de licenta la o Universitate acreditata si autorizata ca nu i
se recunoaste Diploma de Licenta pe baza careia isi continua studiile este
abuziv si incalca drepturile persoanei respective, , fiind vorba de drepturi
castigate care nu mai pot fi anulate pentru ca Ministerul a devenit dintr-o
data activ cu privire la neacreditarea si neautorizarea Universitatilor.
Ce
se poate face in aceasta situatie?
In aceasta situatie absolventii carora nu li se
recunosc studiile au doua optiuni:
Ø Sa
cheme in judecata Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului
pentru a-l obliga sa recunoasca Diplomele de licenta eliberate sau sa elibereze
Diplomele aferente examenului de Licenta.
Ø Sa
cheme in judecata Universitatea Spiru Haret pentru a o obliga sa-i
despagubeasca pe studenti pentru banii cheltuiti, timpul consumat, stresul prin
care au trecut in ceea ce priveste sustinerea examenelor, precum si cel datorat
nerecunoasterii diplomelor si amenintarii constante a locurilor de munca pe
care sunt incadrati.
2. Legislatia aplicabila
Temeiul juridic al proceselor intentate impotriva Ministerului
Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si Universitatii Spiru Haret se
bazeaza pe textele legii 554/2004, pe legea invatamantului nr. 1/2011 dar si pe
Constitutia Romaniei, intrucat absolventilor USH le sunt incalcate drepturi
fundamentale ce le sunt garantate prin Constitutie.
3. Etape/Metode
Etapa 1 – Procedura
antejudiciara
Se depune o plangere prealabila catre Ministerul Educatiei,
Cercetarii, Tineretului si Sportului si catre Facultatea Universitatii Spiru
Haret ale carui studii au fost absolvite.
Etapa 2- Procedura Judiciara
Dupa primirea raspunsului de Ministerul Educatiei, Cercetarii,
Tineretului si Sportului si de la facultate, sau dupa 30 de zile de cand a fost
depusa plangerea si nu a fost solutionata, se intenteaza actiunea de chemare in
judecata a Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului dar si a Universitatii Spiru Haret, urmand a
se stabili termele de judecata.
Termenele de judecata sunt acordate aleatoriu de catre calculatorul
Registraturii Judecatoriei la care s-a depus actiunea. Daca termenul obtinut
este foarte indepartat, se poate face o cerere de preschimbare termen pentru
judecarea cat mai rapida a cauzei. Intreaga procedura judiciara poate dura un
an .
Etapa 3 – Obtinerea/
recunoasterea diplomei
Dupa castigarea procesului, cu hotararea castigata, se merge la Facultatea
Universitatii Spiru Haret unde se face o cerere de punere in executare a
sentintei obtinute. Astfel solicitantul va intra in posesia diplomei pentru
care s-a judecat.
Acte necesare
In
demararea procedurii, o serie de documente ar fi utile cauzei:
-
Diploma de Licenta/Adeverinta de Licenta;
-
Foaie matricola (necesara numai in cazul recunoasterii diplomei);
-
Contract de studii;
-
Chitante care atesta plata taxelor corespunzatoare anilor de studii;
-
Cereri de eliberare a diplomelor de Licenta/ de recunoastere a Diplomelor de
Licenta;
-
Eventuale raspunsuri din partea Universitatii;
-
Confirmari de primire (necesare numai in cazul eliberarii diplomei);
-
Orice alte documente in legatura cu Universitatea Spriru Haret.
4. Concluzii
O situatie inadmisibila in orice alta tara
europeana, a scos la iveala nepasarea autoritatilor cu privire haosul generat
chiar de ele insasi, in urma caruia mii
de romani care au de suferit prin pierderea cresterilor salariale sau chiar a
locurilor de munca. Doar absolventii USH ai promotiilor 2008 si 2009 stiu la cate umilinte au fost supusi prin
numeroasele telefoane date si adrese inutile facute la facultate. Numarul mare
al proceselor aflate pe rol in toata tara dar si numarul mare al hotararilor
castigate de absolventii USH, doveste ca singura modalitate de a se face
dreptate este prin intermediul instantei.
Este dezolant ca de 3 ani de zile, situatia a ramas
neschimbata si toti ministrii care au venit la guvernare au promis lucruri ce
s-au dovedit a fi neadevarate. Insa zecile de mii de absolventi aflati in
aceasta situatie nu sunt o categorie de
populatie de care Ministerul Educatiei poate abuza dupa bunul plac, iar
Justitia nu a intarziat sa faca dreptate si in cazul acesta.
Este important ca absolventii Universitatii Spiru Haret
(USH), care vor sa li se recunoasca studiile si care nu au intentat déjà
actiunea de chemare in judecat, victimele Ministerului, care si-a pus antetul
pe diplome, dar si ale Universitatii, care a organizat programele de studiu, sa
stie ca pot da in judecata atat Universitatea Spiru Haret cat si Ministerul
Educatiei. Numai pe aceasta cale mai pot obtine eliberarea sau recunoasterea
diplomei de licenta!
Afla mai multe despre cum iti poti obtine diploma sau
Abonați-vă la:
Postări (Atom)